Este normal să ai întrebări legate de Boala Venoasă Cronică, mai ales dacă abia acum conștientizezi că tu sau o persoană apropiată ați putea suferi de această afecțiune.

Informează-te corect cu ajutorul răspunsurilor date de Dr. Toni Feodor, medic primar chirurgie generală și medic specialist chirurgie vasculară.

Îți recomandăm să faci și testul de risc de Boală Venoasă Cronică și, în funcție de rezultat, să mergi la medic.

Testează-te acum

- Este Boala Venoasă Cronică (BVC) o afecțiune gravă?

- Care sunt principalele cauze ale apariției acestei boli (BVC)?

- Ereditatea este un factor important în apariția Bolii Venoase Cronice? Cine este mai expus la risc?

- Boala (BVC) poate apărea și în copilărie sau adolescență?

- În situația în care călătoresc mult cu avionul, risc să sufăr de această afecțiune (BVC)?

- Când este momentul să mă îngrijorez?

- Când este momentul potrivit pentru o vizită la medic?

- Cui trebuie să mă adresez la apariția primelor simptome ale Bolii Venoase Cronice?

- Ce înseamnă un consult flebologic?

- Cum se tratează Boala Venoasă Cronică?

- Se poate preveni această afecțiune (BVC)?

Este Boala Venoasă Cronică (BVC) o afecțiune gravă?

Boala Venoasă Cronică, prin definiție, cuprinde un spectru larg de semne și simptome, începând de la absența semnelor vizibile sau palpabile sau doar acuze cosmetice legate de prezența venelor dilatate, până la leziuni severe ireversibile ale microcirculației, ce duc la formarea ulcerului varicos.

Gravitatea bolii apare în stadiile avansate, precum ulcerul de gambă și lipodermatoscleroza, dar și prin apariția complicațiilor, cum ar fi tromboza și hemoragia variceală. Aceste complicații pot apărea și în stadiile incipiente și pot duce la deces prin trombembolism pulmonar sau deces prin șoc hemoragic, în special la pacienți în vârstă.

Așadar, Boala Venoasă Cronică este o afecțiune gravă în momentul apariției complicațiilor, în special trombotice, și în stadiile avansate ale bolii. Pe de altă parte, prevalența crescută a Bolii Venoase Cronice are impact negativ important atât asupra calității vieții multor pacienți, cât și asupra costurilor sociale și economice ridicate.

Află mai multe despre BVC

Care sunt principalele cauze ale apariției BVC?

Mecanismul trigger (adică de debut) al acestei patologii nu este cunoscut; de aceea, în apariția Bolii Venoase Cronice, vorbim de factori de risc.

Acești factori de risc sunt 3: ereditari, constituționali (obezitatea, sexul feminin, tulburările de statică a piciorului) și factori ocupaționali (ortostatismul prelungit – statul prelungit în picioare, sedentarismul, statul pe scaun).

Ceea ce cunoaștem bine sunt mecanismele patogenice de apariție a hipertensiunii venoase și, anume, refluxul (întoarcerea sângelui dinspre sistemul venos profund spre sistemul venos superficial) și obstrucția (îngustarea lumenului venos).

Mai departe, lanțul patofiziologic include apariția stazei, intrarea leucocitelor în acest proces prin aderarea, migrarea și activarea în spațiul interstițial și, în final, apariția inflamației - elementul central al apariției durerii venoase, al distrugerii valvelor și al remodelării peretelui venos, care vor întreține cercul fiziopatologic vicios al Bolii Venoase Cronice.

Află mai multe despre BVC

Ereditatea este un factor important în apariția Bolii Venoase Cronice?
Cine este mai expus la risc?

Boala Venoasă Cronică este o boală multifactorială, iar ereditatea se consideră ca fiind cel mai important factor de risc în apariția acestei boli, lucru demonstrat de studii.

Toate aceste studii arată că Boala Venoasă Cronică este o boală genetică.

Altfel spus, dacă ambii părinți au Boala Venoasă Cronică, riscul de a dezvolta această boală la descendenți este de 90%, iar dacă doar unul dintre părinți are Boala Venoasă Cronică, riscul de a dezvolta boala este de 60%.

Aceste date au importanță practică în profilaxia activă, încă din copilărie, prin măsuri cum ar fi practicarea anumitor sporturi și evitarea sporturilor care ar putea agrava boala.

În final, aceste măsuri vor determina reducerea ritmului de progresie a bolii și prevenirea apariției leziunilor ireversibile la nivelul microcirculației.

Ce anume se moștenește în acest determinism genetic al Bolii Venoase Cronice? În plan structural se moștenește calitatea țesutului de colagen, numărul de valve, atât în macro, cât și în microcirculație, distribuția valvelor în sistemul venos profund.

Din păcate, nu există un test genetic specific pentru această patologie și asta pentru că Boala Venoasă Cronică este una multifactorială.

Testează-te acum

Boala poate apărea și în copilărie sau adolescență?

Dat fiind faptul că boala, în bună măsură, este ereditară, în practică putem vedea copii și adolescenți cu leziuni incipiente, care progresează lent, insidios, cu apariția leziunilor constituite la adultul tânăr. Acest grup de pacienți este cel ce are risc crescut de a dezvolta leziuni severe de Boală Venoasă Cronică și ulcer de gambă.

De aceea, eforturile noastre de comunicare cu pacientul, de urmărire activă și de adoptare a unor strategii personalizate pe termen lung, trebuie îndreptate în primul rând asupra acestui grup de pacienți, cu scopul de a preveni acele leziuni extrem de grave și de a îmbunătăți calitatea vieții pe termen lung.

Așadar, un diagnostic precoce și măsurile de profilaxie pot întârzia sau preveni apariția formelor severe de Boală Venoasă Cronică.

Testează-te acum

În situația în care călătoresc mult cu avionul, risc să sufăr de această afecțiune?

Nu cunosc un studiu privind prevalența Bolii Venoase Cronice la personalul din aviație, însă călătoriile lungi cu avionul reprezintă un factor de risc important pentru tromboza venoasă profundă care poate fi exprimată clinic sau se poate manifesta insidios, ducând la distrugerea valvulară și degradarea circulației venoase.

Călătoriile lungi cu avionul, prin caracterul sedentar, respectiv prin lipsa de activitate a musculaturii gambiere, pot agrava Boala Venoasă Cronică.

Testează-te acum

Când este momentul să mă îngrijorez?

Boala Venoasă Cronică este o boală cu progresie lentă, în care avem timp suficient să ne organizăm și să facem un consult de specialitate, consult în care vom primi informațiile necesare, precum și strategii terapeutice personalizate. Ar exista două situații clinice de îngrijorare și de luare a unor măsuri terapeutice rapide.

În primul rând, atunci când boala își schimbă rapid cursul evoluției, apare brusc edemul, sau varicele devin brusc dureroase, devin inflamate și nu se golesc la ridicarea piciorului. Acesta este un motiv de prezentare urgentă la un consult medical.

O altă situație o reprezintă progresia rapidă a simptomatologiei și a semnelor clinice către formele avansate ale bolii.

Testează-te acum

Când este momentul potrivit pentru o vizită la medic?

Cunoaștem că este mai bine, mai ușor și mai ieftin să previi decât să tratezi, așadar momentul potrivit ar fi de la primele simptome sau semne ale bolii.

Simptomele de debut ale Bolii Venoase Cronice sunt crampele musculare nocturne, senzația de picioare grele, obosite, senzația de picioare umflate, durerea care se accentuează după stat prelungit în picioare.

Semnele de început ale bolii: deformarea tegumentului (pielii), determinată de venele varicoase, care revin la normal în poziție culcată, vene reticulate și telangiectazii (acele vinișoare fine mov) reprezintă elemente convingătoare pentru a te prezenta la medic.

Testează-te acum

Cui trebuie să mă adresez la apariția primelor simptome ale Bolii Venoase Cronice?

Este bine ca încă de la primele simptome să ne prezentăm la medicul de familie care, în funcție de amploarea leziunilor, va solicita analize suplimentare, iar apoi consultul unui specialist în patologia venoasă sau consult flebologic.

De asemenea, este important că urmărirea pacientului cu Boală Venoasă Cronică să fie făcută în aceeași echipă formată din medicul de familie și medicul specialist.

Testează-te acum

Ce înseamnă un consult flebologic?

Consultul flebologic trebuie să răspundă la următoarea întrebare:

Care este statusul anatomic și funcțional al sistemului venos superficial și profund la nivelul membrelor inferioare?

  • acesta se poate obține prin examinarea Doppler venoasă în picioare (ortostatism). În urma acestei prime părți a consultului vom avea un diagnostic complet.
  • analiza factorilor de risc și predicția de evoluție a pacientului în absența măsurilor terapeutice.
  • elaborarea unei scheme de tratament, atât pentru a reduce/elimina simptomatologia actuală, cât și pentru stabilirea unei strategii terapeutice pentru termen lung.
  • Testează-te acum

Cum se tratează Boala Venoasă Cronică?

Boala Venoasă Cronică are 2 elemente fiziopatologice importante de producere și anume: inflamația și modificările hemodinamice venoase. De aceea, strategia noastră de tratament trebuie să combată aceste două elemente.

Inflamația o tratăm cu medicație venoactivă, care are o acțiune antiinflamatorie venoasă specifică, acțiune de protejare a peretelui venos și a valvelor, și o acțiune asupra tonusului venos. Prin aceste acțiuni, medicația venotonică (venoactivă) va duce la ameliorarea simptomatologiei, la reducerea edemului și la o protecție pe termen lung a întregului sistem venos.

Acțiunea pe al doilea element de producere a bolii va cuprinde totalitatea măsurilor de corecție a modificărilor hemodinamice, care vizează scăderea presiunii coloanei de sânge în vene.

Corectarea modificărilor hemodinamice se poate face fie conservator, prin tratament compresiv, fie prin tratament intervențional.

Tratamentul compresiv trebuie individualizat, adaptat fiecărui pacient și prescris precum un medicament, ținând cont de gradul de compresie, tipul de compresie și timpul de purtare a compresiei.

Tratamentul intervențional se adresează refluxului din sistemul venos superficial și va fi individualizat. Este de preferat să putem oferi pacientului metode minimum invazive care, pe lângă dureri și recuperare minime, au și rată redusă de recurență (reapariția simptomelor și semnelor de boală).

Testează-te acum

Se poate preveni BVC?

Boala Venoasă Cronică este întâlnită atât la femei, cât și la bărbați, atât la persoanele slabe, cât și la cele obeze, atât la pacienți cu dietă vegetariană, cât și la cei cu dietă completă.

Așadar, din câte vedem, nu există date care să arate o anumită metodă sau un anumit stil de viață care să poată preveni apariția bolii.

Însă răspunsul categoric negativ la această întrebare este riscant pentru că ziua de mâine ne va arăta că este posibil să prevenim apariția acestei patologii. Cu certitudine, dacă nu putem stopa în totalitate progresia bolii, prin măsurile enumerate mai devreme, vom putea reduce ritmul de progresie a bolii și să îmbunătățim calitatea vieții.

Testează-te acum